Cooperarea flexibilă și viitorul UE

Potențialul cooperării flexibile în UE după ECFR Berlin 

Înaintea celei de-a 60-a aniversări de la Roma, Uniunea Europeană caută un compromis între diversitatea de opinii a celor 28/27 de state membre. Pentru a crește dificultatea identificării unei soluții, Comisia a publicat 5 scenarii pentru viitorul UE. La puțin timp după s-a adăugat sommet-ul franco-germano-italo-spaniol unde s-a anunțat că principalele state membre au deja un proiect în comun și se așteaptă ca restul membrilor UE să-l accepte la Roma.

Între timp crește presiunea internațională. SUA nu mai sunt atât de favorabile unui proiect european iar Donald Trump nu a ascuns deloc acest lucru. În media europeană, informațiile despre acțiunile destabilizatoare ale Rusiei sunt din ce în ce mai frecvente. China manifestă și ea o oarecare nervozitate pe fondul incertitudinilor UE.

Toată această dispută de grup a relevat și opțiunile individuale ale statelor membre. După plecarea Marii Britanii, Polonia a devenit membrul antisistem al UE. Ungaria este in trena. Așa cum în anii din urmă Londra critica Bruxelles pentru birocrație, centralism și lipsa legitimității democratice, Varșovia solicită acum mai multe responsabilități transferate (înapoi) către autoritățile naționale. În plus, dacă multe dintre statele membre văd viitorul în UE prin trecerea cât mai rapidă la Euro, Polonia tocmai a anunțat că, deși venitul său mediu este la 69 % din media EU, Varșovia nu va adopta moneda comună prea curând.

De aceea, pe 25 martie 2017 la Roma statele membre vor trebui să vină cu soluții care să permită acomodarea tuturor intereselor în condițiile în care Uniunea își păstrează principiile constitutive. Cu alte cuvinte, trebuie să facem o Uniune care să mulțumească fiecare interes individual din cele 27 și în același timp să rămână o uniune a tuturor.

Întâlnirea Crețu - Firea / DC News

Este UE în căutarea unei minuni? Această minune s-ar numi ”cooperare flexibilă”, în sensul în care statele UE decid asupra unui pachet comun sau fondator însă sunt libere să inițieze cooperare bi- și multi-laterală între statele membre pentru avansul în diferite domenii sau ”dosare” - integrare economică, managementul imigrației, control la frontiere, uniune monetară etc. Evident, se poate vorbi de o Europă cu mai multe viteze, de cercuri concentrice ș.a.m.d. Se pare însă că este inevitabil ca unii membri să decidă să meargă mai repede decât ceilalți.

România are câteva cărți cu care se poate angaja în negociere. Obiectivele pe termen mediu și lung țin de politica de coeziune (fondurile structurale), politica agricolă (subvențiile), libera circulație (2,5 milioane de români în UE27), politica de securitate comună (industria de apărare), Schengen (reducerea tarifelor la exporturile românești) și Euro (trecerea la moneda unică). Practic, România e poate implica în ”negocieri flexibile” în fiecare dintre aceste domenii. Face parte din așa-zisul grup ”swing states”, adică se poate mula pe inițiativele celorlalți.

Comisarul european Corina Crețu a punctat destul de convingator în aceste zile importanța UE pentru România.

Chestiunea este că, indiferent de procesul de negociere, flexibil sau nu, România trebuie să-și joace cartea cât mai bine. Aici însă se prea poate sa mai avem de lucru și bine ar fi să începem cumva.